Automatizarea tehnologiilor tradiționale este un proces deja în derulare, se răsfrânge atât asupra industriilor clasice (producție, HoReCa, turism și nu numai), cât și asupra ariei financiare ce era, până acum câțiva ani, definită de procese și operațiuni offline.

Roboții de tranzacționare, mai exact, au devenit recent un tool extrem de atractiv pentru cei care doresc să obțină câștiguri rapide. De la modul de funcționare la tipurile de avantaje sau dezavantaje pe care le aduce un robot de tranzacționare Forex, acest articol va surprinde tot ceea ce trebuie să știi despre el.

Ce este un Robot de Trading Forex

Robotul de trading Foex este nici mai mult, nici mai puțin decât un software de tranzacționare automată. Acesta plasează de unul singur ordine la bursă, urmând strict codul său de programare – care îi permite să deschidă și să închidă ordine de tranzacționare 24 de ore pe zi.

Cei mai întâlniți roboți de trading Forex sunt Expert Advisors MetaTrader, care oferă semnale de tranzacționare și execută automat ordine de piață. Chiar și așa, oferta variată de roboți de tranzacționare din piață aduce cu sine și riscuri financiare.

Cunoștințele vaste despre tranzacționare, dar și despre volatilitatea pieței financiare, reprezintă un pas important în a face alegerea potrivită în ceea ce privește robotul de trading potrivit. Ideal, cunoașterea detaliilor de funcționare ale robotului, dar și a pericolului supra-optimizării vor contribui la alegerea robotului de tranzacționare automată potrivit.

Cum alegi un Robot de Trading Forex

Alegerea robotului de trading potrivit pentru tine nu este ușoară, trebuie să urmeze câțiva pași pentru a garanta șanse de succes. Chiar dacă există pe piață o multitudine de roboți de trading Forex disponibili cu plată sau chiar gratuit, documentarea este o lege nescrisă.

Descărcarea unui robot de tranzacționare gratuit este, desigur, cea mai la îndemână opțiune. Chiar și așa, trebuie să știi de la bun început că majoritatea roboților EA – disponibili pe platformele MT4 și MT5 – sunt programați pentru a oferi rezultate doar pe o perioadă de timp definită.

Numărul de tranzacții preluate cu ajutorul robotului de trading gratuit este și el important în luarea deciziei finale: cu cât ai mai multe poziții, cu atât vei plăti mai multe comisioane. Chiar și așa, există roboți de trading care sunt optimizați în așa fel încât să asigure cât mai puține comisioane pentru intrarea sau ieșirea dintr-o poziție.

Estimarea câștigurilor și a pierderilor face și ea parte din procesul de selecție. Poți calcula astfel rata potențială a raportului risk/reward care, ideal, ar trebui să fie mai mare de 1.

Rata de succes îți oferă poate cel mai important criteriu de selecție al robotului de trading: vei ști instant dacă robotul pe care-l urmărești va înregistra mai multe poziții pe profit sau, din contră, pe pierdere. Țintește o rată de succes mai mare de 50% pentru perioada de început.

Cum se creează un Robot de Tranzacționare Automată

Foarte simplu – de explicat, nu și de implementat. Poți crea și programa propriul EA sau, în lipsa cunoștințelor necesare, poți apela la un programator profesionist care să preia această operațiune.

Cunoștințele pe care trebuie să le deții pentru a programa singur propriul EA sunt destul de complexe: limbajul de programare al platformei de trading pe care vrei să o utilizezi (MQL4, MQL5, C++ sau altele), teste practice și capacitate de analiză amănunțită pentru a interpreta optim datele primite.

Cum funcționează un Robot de Tranzacționare Automată

Robotul de tranzacționare Forex va rula în funcție de liniile de cod pe care le-ai scris tu sau programatorul la care ai apelat. Printre condițiile introduse în codul robotului se află căutarea unui semnal de cumpărare dacă prețul este mai mare decât media, deschiderea de poziții de cumpărare sau vânzare și căutarea de semnale de vânzare.

De menționat faptul că roboții de trading Forex nu garantează câștiguri rapide și ușoare – este, într-adevăr, o metodă facilă de a desfășura această activitate, însă modul în care este programat robotul impactează când acesta tranzacționează și când se abține de la asta din motive de risc.

Câte tipuri de Roboți de Tranzacționare Automată există

Aceștia pot fi listați în funcție de câteva categorii: în funcție de piață, de platformă, de analiză sau de orizontul investiției. Referindu-ne strict la piață, există a. Roboți de tranzacționare Forex, b. Roboți de tranzacționare a Opțiunilor Binare și c. Roboți de tranzacționare CFD. În ceea ce privește platforma de tranzacționare, Expert Advisors MetaTrader se distinge în mod special.

Roboții de tranzacționare MetaTrader 4 și MetaTrader 5 sunt dezvoltați în limbajul de programare mql4 sau mql5 și sunt caracterizați de o viteză mare de execuție, de imparțialitate în luarea deciziei și flexibilitatea programelor de tranzacționare.

Chiar și așa, flexibilitatea se poate transforma și într-un dezavantaj pentru MetaTrader 4 și MetaTrader 5: ne referim la lipsa ei în adaptarea la condițiile pieței. Dacă piața devine indecisă, robotul va începe să raporteze pierderi.

Roboții de tranzacționare pentru opțiunile binare caracterizează în special platformele de jocuri online. Este, în același timp, și piața care a înregistrat multe escrocherii și înșelătorii – tocmai de aceea este recomandat ca alegerea unui astfel de robot să fie făcută doar după acumularea unui set de cunoștințe solide.

De ce să alegi un Robot de Tranzacționare Automată

Autoeducarea constantă, analiza amănunțită, priceperea și răbdarea sunt cele care asigură câștiguri pe piața Forex – roboții de tranzacționare, deși extrem de utili, cad în plan secund. Apelează la ei pentru a-ți maximiza câștigurile și pentru a-ți face experiența mai plăcută, însă bazează-te mereu pe intuiție și cunoștințe pentru deciziile finale.

Trainerii Vestor îți stau la dispoziție în continuare cu know-how prețios despre tranzacțiile Forex. Ia legătura cu noi dacă vrei să afli mai multe și descoperă cursurile noastre, care te vor introduce în lumea tradingului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.