Vestor

diferenta-dintre-tranzactionare-si-investitie-1024x684
diferenta-dintre-tranzactionare-si-investitie-1024x684
Timp de citire: 3 min

Cum să investești la bursă? Învață de la specialiștii Vestor!

Timp de citire: 3 min

Cum sa investesti la bursa? Este o întrebare pe care o întâlnim frecvent în prezent, românii fiind tot mai interesați să înțeleagă acest subiect și să își creeze o nouă viziune asupra banilor și bineînțeles, asupra investițiilor. Educația financiară este o prioritate în acest context, însă nu doar pentru traderi și investitori.

Educația financiară reprezintă unul dintre subiectele cheie ce ar trebui să prezinte interes pentru toate generațiile. Nu doar adulții sunt cei care trebuie să învețe cum să-și organizeze eficient bugetul personal și să gândească ca un investitor. Este indicat să faci cunoștință de la o vârstă cât mai fragedă cu domeniul finanțelor. Tocmai de aceea este recomandat ca încă din adolescență, copiii să aibă și ei parte de cursuri de educație financiară pe înțelesul lor. 

Însă, în cazul în care ai ajuns la vârsta maturității și dorești să obții o mentalitate de investitor, alege să te bazezi pe specialiști cu vastă experiență. Investițiile la bursă, cu siguranță implică:

  • cunoașterea unor noțiuni de inițiere;
  • cunoașterea și înțelegerea instrumentelor financiare;
  • cunoașterea strategiilor de tranzacționare;
  • alte aspecte esențiale.

De aceea, este important să apelezi la sprijinul investitorilor cu experiență. Ei te vor ajuta să pășești în acest domeniu al banilor și să investești rațional sumele de care dispui.

Cum sa investesti la bursa? Învață de la specialiștii Vestor!

cum sa investesti la bursa

Sursa: Freepik.com

Vrei să știi cum sa investesti la bursa? Ei bine, acum poți învăța de la investitori cu experiență foarte multe informații prețioase. Vestor îți pune la dispoziție multiple module de studiu, prin intermediul cărora vei acumula numeroase cunoștințe, care te vor ajuta în construirea unei mentalități de investitor. 

În funcție de investițiile pe care vei dori să le faci în viitor, instructorii Vestor te vor ajuta:

  • Să aprofundezi conceptele și principiile cheie care guvernează piața financiară;
  • Să înveți să faci o analiză tehnică;
  • Să înveți cum să aplici strategiile de risc, gestionând totodată riscurile financiare întâmpinate.

Mai mult decât atât, beneficiind de aceste cursuri, vei putea face practică pe un cont demonstrativ, obținând astfel o experiență tehnică care te va ajuta pe viitor.

O carieră de investitor se construiește cu pași mici, iar aceasta se începe cu investiția în educație financiară. Aceasta te va ajuta în evoluția ta ca investitor, educația devenind cel mai profitabil instrument. Pe fondul bagajului de cunoștințe dobândit, dar mai ales în urma experienței practice efectuate, investițiile vor fi mult mai profitabile, riscurile fiind mult mai bine gestionate.

Ce aspecte sunt importante la începerea carierei de investitor?

Alege un broker experimentat 

Pentru a investi sigur și eficient la bursă este important să alegi un intermediar care să-ți ofere suportul de care ai nevoie. Ai grijă ca brokerul ales să fie autorizat pentru a avea garanția că finanțele tale sunt în siguranță. Pe piață există o gamă extinsă de variante, însă este important să acorzi timp prețios research-ului pentru a lua o decizie corectă. 

Better safe than sorry! 

Mulți vor să pornească pe drumul investițiilor, însă doar puțini sunt cei care investesc într-un mod corect și sănătos. Așadar, dacă ai ajuns până aici, cu siguranță vrei să faci parte din cea de-a doua categorie. Te-ai decis să investești la bursă, însă nu ești sigur de ce ai nevoie? 

Înarmează-te cu răbdare și lasă-te ghidat de investitori cu experiență. În adaos, va trebui să ai un cont de tranzacționare. Evident, strategia de investiții și mentalitatea de investitor sunt puncte de referință în acest context. De aceea, este important să prioritizezi educația financiară, pentru a avea rezultatele pe care le dorești.

Investitorii cu experiență îți vor oferi tot sprijinul de care ai nevoie. Mai mult decât atât, cursurile oferite de Vestor sunt potrivite nevoilor și nivelului tău de cunoștințe. Poți începe cu un curs basic, iar în timp poți ajunge la unul de expert. 

Acordă atenție managementului riscului 

Este indicat să poți gestiona inteligent stresul și posibilele riscuri. Există și lucruri pe care nu trebuie să le faci când investești. De exemplu, nu este indicat să te împrumuți pentru a investi la bursă. În al doilea rând, nu este potrivit să folosești toți banii pe piața bursieră sau în sfera investițiilor. 

Investește sume treptat, în așa fel încât să nu fi afectat în cazul în care acțiunile din portofoliul tău vor scădea valoric. Managementul riscului înseamnă să analizezi și să iei în calcul posibilele riscuri care pot apărea. Scopul său este de  în esență, de a crește șansele unei investiții de succes, minimizând riscurile.

În concluzie, pentru a deveni un investitor de succes este necesar să prioritizezi educația financiară. Învață cum sa investesti la bursa cu ajutorul specialiștilor Vestor

Investește pentru viitorul tău alături de specialiștii Vestor!

Vestor România

CG VESTOR FACILITY SRL nu furnizează cursuri acreditate în domeniul financiar și nu oferă diplomă recunoscută de Ministerul Învățământului. Toate materialele comercializate de Vestor România sunt oferite doar cu scop de dezvoltare personală și nu reprezintă garanția succesului pe plan financiar.

Deschide conversația
💬 Ai nevoie de ajutor?
Salutare 👋
Cu ce te putem ajuta?